Pagina Oficiala a Televiziunii DrochiaTV
Ziua Independenţei Republicii Moldova a fost marcată la Drochia tradiţional la 27 august. Anul acesta însă evenimentul a fost sărbătorit într-un cerc restrâns în legătură cu situaţia pandemică din ţară. Respectiv, la bustul marelui voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt din Piaţa Independenţei de către autorităţile locale de nivelul I şi II au fost depuse flori. La monument au răsunat cântece şi poezii dedicate sărbătorii naţionale.
În cadrul evenimentului desfăşurat primara localităţii, Nina Cereteu a venit cu un mesaj către cetăţeni cu prilejul aniversării a 29-a de la proclamarea independenţei.
”Această dată solemnă marchează începutul unui drum lung spre constituirea ca stat, societate, ca cetăţeni. Pentru tânărul stat RM, independenţa este mai mult viitor, decât prezent. Democraţia este o lecţie care abia începe, statul de Drept – un proiect abia trecut de linia startului, iar demnitatea cetăţenilor un model pe care îl avem în faţă şi pe care toţi dorim să-l urmăm. Noi, cetăţenii RM avem încă foarte mult de muncit la toate aceste capitole. Permiteţi-mi din numele Primăriei oraşului Drochia, al Consiliului Orăşenesc şi al meu personal să vă aduc sincere felicitări şi calde urări de bine dorindu-vă multăsănătate, prospertitate şi dăinuire ca neam, ca băştinaş, ca cetăţeni. La mulţi ani, RM! La mulţi ani, Drochia!” – NINA CERETEU primară or. Drochia
Preşedintele raionului Drochia, Alexei Vasilean de asemenea a ţinut un discurs cu prilejul sărbătorii naţionale.
”1Această sărbătoare reaminteşte despre jertfa adusă de către eroii neamului pentru ţara independent. Datoria noastră este ca acest colţ de rai să devină casă pentru generaţiile ce urmează. Fie ca năzuinţa de a construi un stat modern să ne îndrume în permanentă activitate profesională pentru ca RM să devină ţară, în care oamenii să trăiască şi să creeze. Cu acest frumos prilej, vă urey multă sănătate, fericire, bunăstare şi noi realizări în munca voastră, serviciul societăţii„ –ALEXEI VASILEAN preşedintele r-ul Drochia
Tradiţia sfântă de a marca sărbătoarea naţională a fost respectată, iar cei prezenţi au ţinut cont de regulele sanitare dictate de pandemie, potrivit şefei Direcţiei Cultură, Turism, Tineret şi Sport din raionul Drochia, Cristina Ţurcanu
”Am adus omagiu ţării prin acele versuri ptriotice, cântece dedicate RM şi sperăm întreaga societate drochiană, dar şi toţi cetăţenii ţării la un trai mai bun, un Stat cu adevărat de Drept, la o ,,limbă’’, la un ,,pământ’’ şi să-l păstrăm. Cum spunea marele domnitor Ştefan cel Mare: ,,Moldova nu a fost a mea şi nu este a voastră, ci a urmaşilor urmaşilor noştri în vecii vecilor’’. La milţi ani, RM! La mulţi ani, Drochia!„ – CRISTINA ŢURCANU şefă Direcţia Cultură, Turism, Tineret şi Sport r-ul Drochia
În cadrul evenimentului preşedintele raionului Drochia, Alexei Vasilean a înmânat în semn de recunoștință și înaltă apreciere pentru contribuții remarcabile, profesionalism și cu ocazia Zilei Independenței Republicii Moldova, Diplome de gradul I din partea Președintelui Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi lui Oxana Grigorița, secretarul Consiliului raional și al raionului Drochia, Rodica Golban, profesoară IP Liceul Teoretic ”Ștefan cel Mare” din Drochia și Petru Turculeț, primarul comunei Șuri. Ziua Independenței este sărbătoarea națională a Republicii Moldova, prin care se marchează adoptarea Declarației de Independență la 27 august 1991.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Δ
Dorești să plasezi publicitatea pe postul „TV- DROCHIA” sau postul de radio “Drochia –FM”
Sună acum. Telefon: 069387716, 069325099. Adresa : or. Drochia st. Gudanov 57/1.
Copyright © 2019 DrochiaTV. Toate drepturile rezervate. Developed by iForward Group