Pagina Oficiala a Televiziunii DrochiaTV
Operatorii care gestionează curse de transport în comun urban și național ar putea fi obligați să acorde o atenție sporită pentru dezinfectarea unităților de transport înainte de fiecare cursă, dar și respectării regulilor de protecție în contextul pandemiei de coronavirus de către pasageri. Declarații în acest sens au fost făcute de șeful Direcției Control Rutier ANTA, Petru Anton, în cadrul unei conferințe de presă organizată de Ministerul Sănătății.
Oficialul de la ANTA a precizat că deși situația în transportul public s-a îmbunătățit în mai multe raioane din țară, există aspecte care continuă să lase de dorit.
„La capitolul prelucrarea suprafețelor din mijloacele de transport înainte de efectuarea curselor lasă de dorit. Iresponsabilitatea unor conducători auto pune în pericol viața și sănătatea cetățenilor”, a spus Pentru Anton.
În aceeași ordine de idei, ANTA solicită administratorilor gărilor și stațiilor auto să întreprindă măsuri suplimentare și să monitorizeze procesul de curățare și dezinfectare a mijloacelor de transport de conducătorii auto dar și să nu admită mijlocul respectiv la cursă dacă nu s-a efectuat curățarea.
„ În raioanele Cahul și Cantemir continuă abaterile depistate și anterior. Supraîncărcarea mijloacelor de transport, insuficienta mijloacelor de protecție pentru angajați, călătoria fără mască sau purtarea incorectă a acesteia. Cinci conducători auto au fost documentați, la fel și trei pasageri și au fost emise prescripții spre patru operatori”, a adăugat reprezentantul ANTA.
sursa:agora.md
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Δ
Dorești să plasezi publicitatea pe postul „TV- DROCHIA” sau postul de radio “Drochia –FM”
Sună acum. Telefon: 069387716, 069325099. Adresa : or. Drochia st. Gudanov 57/1.
Copyright © 2019 DrochiaTV. Toate drepturile rezervate. Developed by iForward Group