Pagina Oficiala a Televiziunii DrochiaTV
Polițiștii din Drochia și-au sărbătorit ziuaprofesională, dar și 28 ani de la crearea Poliției Naționale. La memorialul,,Sfânta Treime’’, dedicat celor trei eroi căzuți la datorie, au fostdepuse flori.A
Evenimentul a continuat cu mesaje de felicitare și mulțumiri către angajații IPDrochia pentru munca depusă și pentru devotament. Colaboratorii Poliției aufost decernați cu diplome, dar și au fost decorați cu insigne de merit.
Această zi este una foarte importantă și pentru veterani, care au venit săsărbătorească ziua profesională. Ion Mâțu a activat în Poliția din Drochia operioadă de 20 de ani și susține că este o muncă nobilă.
”Serviciul în Organele de Interne este unul responsabil pentru fiecare, care activează în aceste organe. Le doresc tuturor colaboratorilor și veteranilor multă sănătate și succes în activitate de fiecare zi.” a spus veteranul Ion Mâțu.
În cadrul evenimentului desfășurat în încinta Inspectoratului de Poliție s-a vorbit despre obiectivele atinse, despre realizările polițiștilor pe parcursul anului 2018.
”Ca zi jubiliară este un motiv în plus de a face totalurile activității noastre pe parcursul unui an de zile, de a scoate în evidență rezultatele frumoase, care au fost obținute de angajații PolițieiNaționale, îndeosebi Inspectoratului de Poliție Drochia și totodată de a netrasa sarcini pentru perioada imediat următoare. După cum ați observat suntem un organ, care nu poate exista în afara societății civile. Avem alături de noi administrația publică locală de nivelul 1 și 2, societatea civilă, organizațiile nonguvernamentale și obștești, avem agenții economici, care ne susțin zi de zi. Aș dori cu deosebită plăcere să aduc cele mai calde și cele mai sincere felicitări și urări de bine, sănătate, prosperitate și pace în suflet pentru toți bărbații și femeile din Republicii Moldova, care au hotărât să îmbrace epolete polițiștilor Republicii Moldova, deoarece este o muncă nobilă, care necesită devotament, curaj și responsabilitate. La mulți ani, polițiaRepublicii Moldova!” a spus șeful adjunct IP Drochia, Marin Novac.
Ziua Poliției Naționale este marcată anual la data de 18 decembrie de către toți colaboratorii de poliție din țară. Este un evenimet special și deosebit pentru angajații din această sferă.
”Astăzi este o zi importantă pentru Poliția RepubliciiMoldova își aniversează 28 de ani de la fondare. Vreau să spun, că astăzi a fost o adunare festivă excepțională, unde am avut posibilitatea să ne revedem cu veteranii ai Inspectoratului de Poliție Drochia, care de-a lungul timpului și-au făcut meseria aici. Am fost martor la succese remarcabile, pe care le are Inspectoratul de Poliție Drochia în combaterea criminalității și menținereaordinii publice. Cu toți am fost martor, că bază tehnică materială a Inspectoratului în ultimii ani a fost renovată esențial, parcul auto a fost reînnoit la 90 %. Vreausă felicit pe toți, care astăzi nu au putut să vină aici, dar care sunt și au depus o părticică din suflet, veterani. Îi felicit cu sărbătoarea profesională și le doresc succese și în ajunul Sărbătorilor de iarnă deasemenea, lor și familiile lor să le urez numai bine! Faptele lor niciodată nu v-or fi uitate!” a spus vicepreședintele raionului Drochia, Vitalie Josanu.
La aniversare a 28-a șeful Poliţiei Naţionale, Alexandru Pînzari şi-a felicitat subalternii cu ziua lor profesională şi a menţionat, că din banii alocaţi pentru marcarea Zilei Poliţiei au fost procurate 58 delaptopuri, care vor fi repartizate poliţiştilor de sector din întreaga ţară.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Δ
Dorești să plasezi publicitatea pe postul „TV- DROCHIA” sau postul de radio “Drochia –FM”
Sună acum. Telefon: 069387716, 069325099. Adresa : or. Drochia st. Gudanov 57/1.
Copyright © 2019 DrochiaTV. Toate drepturile rezervate. Developed by iForward Group