Pagina Oficiala a Televiziunii DrochiaTV
Ziua Mondială a Diabetului este marcată anual la data de 14 noiembrie. Acest eveniment are ca scop să ofere o mai bună informare a cetățenilor pentru prevenirea noilor cazuri a diabetului zaharat, dar și pentru informare mai suficientă a pacienților, care suferă de această maladie. Medicii susțin, că diabetul zaharat este de fapt un mod de viață mai deosebit.
”A tâta timp, cât pacientul acceptă boala sa și învață că valorile glicemiei în sânge să fie cuprinse cât mai aproape de valorile normale, între 4.4 și 5.6 milimoli pe litru atâta timp diabetul zaharat din boală devine un mod deosebit de viață.” a spus medicul de familie al Centrului de Sănătate din orașul Drochia, Natalia Macovei.
Diabetul este o afecțiune, care nu se manifestă prin durere, decât atunci când apar complicațiile. Acesta este și motivul pentru care mulți pacienți cu diabet zaharat neglijează boala. Pentru a nu cădea în plasa acestei maladii, care devine una cruntă, este bine de știut care sunt simptomele principale.
”Semnele clinice, care ne induc și pun un semn de întrebare, că ar fi suspect un diabet zaharat sunt semne majore. Este poliuria – urinările frecvente, preponderent în timpul nopții. Polidipsia – când pacientul are o foame. De ce survine foamea?! Fiind că glucoza nu pătrunde în celulă, care este ca un material energetic pentru organism, ci rămâne în sânge în valori foarte mari. De aceea pacientul permanent are o senzație de foame. Și sete. Setea este unul din semnele majore ale diabetului zaharat. Din alte semne ale diabetului zaharat sunt scăderea vederii, diferite furunculi pe piele, astenia, oboseala, diferite probleme dentare – gingivitele, stomatitele și astfel pacientul neștiind că are valori înalte ale glicemiei în sânge, se adresează la un specialist oculist, dermatolog.” a spus medicul de familie al Centrului de Sănătate din orașul Drochia, Natalia Macovei.
Ca să ții diabetul zaharat departe, trebuie doar să respecți un mod mai sănătos de viață, spun locuitorii raionului Drochia.
”Eu cred că trebuie să consumăm cât mai multe fructe și legume. Dacă sunt simptome suspecte să apelăm la medic. Să ducem un regim de viață sănătos.” a spus locuitoarea raionului Drochia, Cristina Topalu.
”Este nevoie de mai multă mișcare. Trebuie să duci un mod activ de viață și mai puțin stres să ai. De respectat o dietă bazată în mare parte pe fructe și legume.” a spus locuitoarea orașului Drochia, Tatiana Snegur.
”Trebuie să nu mâncăm dulce, așa mă gândesc. Cât mai puține ciocolate și zahăr.” a spus locuitorul raionului Drochia, Petru Arama.
Evitarea produselor cu un conținut ridicat de zahăr și produsele degresate, deasemenea excluderea din alimentație a produselor nesănătoase, precum fast-food-uri, acestea sunt câteva din restricțiile pentru persoanele, care suferă de diabet zaharat. Pentru a nu agrava boala, medicii recomandă următoarele.
Sincron 6 NATALIA MACOVEI MEDIC DE FAMILIE CENTRUL DE SĂNĂTATE OR. DROCHIA
”În piramida alimentației la bază să fie cerealele, fructele, legumele care au un conținut mai micșorat de glucide, lactatea cu conținut mai mic de grăsimi, carnea degresată. Adică, pacienții nu au o restricție majoră în alimentare, cât este bine ca să combine. La fel are importanță în stilul de viață practicarea exercițiilor fizice, scăderea masei corporale, mai ales că diabet zaharat de tip 2 apare din cauza obezității, sedentarismului și unei alimentații proaste.” a spus medicul de familie al Centrului de Sănătate din orașul Drochia, Natalia Macovei.
Supranumită și boala secolului XXI, diabetul zaharat nu este o boală transmisibilă, dar este una dintre cele mai răspândite boli cronice, care afectează 346 milioane de oameni din intreaga lume, fiind principala cauză de orbire, amputații non-traumatice și insuficiență renală. Ziua Mondială a Diabetului a fost marcată pentru prima oară în anul 1991, din inițiativa Organizației Mondiale a Sănătății și a Federației Internaționale a Diabetului.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Δ
Dorești să plasezi publicitatea pe postul „TV- DROCHIA” sau postul de radio “Drochia –FM”
Sună acum. Telefon: 069387716, 069325099. Adresa : or. Drochia st. Gudanov 57/1.
Copyright © 2019 DrochiaTV. Toate drepturile rezervate. Developed by iForward Group