Pagina Oficiala a Televiziunii DrochiaTV
Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă din raionul Drochia a organizat un seminar de instruire şi informare a persoanelor înregistrate cu statut de şomer sau care sunt în căutarea unui loc de muncă. Astfel, participanţilor le-au fost prezentate informaţii , sugestii şi soluţii concrete care le vor ajuta să se angajeze în câmpul muncii.
”Tema de bază a fost ,,Cursuri de formare profesională’’. Deci, persoanele care au participat la seminar sunt persoane care nu deţin o meserie sau au o meserie care la moment nu prea este solicitată, noi cu cursuri le venim în ajutor. Încercăm să-i ghidăm, să-i pregătim, fiind că populaţia este inhibată, au frici care îi ţin în anumite paranteze care nu le permit să facă acele acţiuni, care să îi schimbe puţin pe viitor” a spus SILVIA BOTNARI, specialist principal Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă, r-ul Drochia
Viitorilor studenţi le este propus un spectru larg de meserii pe care le pot îmbrăţişa în cadrul cursurilor profesionale cu durata de la 3 până la 6 luni, în dependenţă de profesia aleasă.
”Cursurile de formare profesională se petrec la instituţiile contractate din municipiul Chişinău şi Bălţi. Avem cursuri, deci pentru bărbaţi: elctricieni, electrogazosudori, instalatori tehnică sanitară, conducători-încărcători, tâmplari. Pentru doamne avem: cusătorese, coafori, cofetari, bucătari. Deci, meserii solicitate, care le permit angajarea. Cursurile pentru persoanele cu statut de şomer sunt gratuite. Agenţia Nţională suportă toate cheltuielile, se achită şcoala, bursa, care reprezintă 15% din salariul lunar mediu pentru anul precedent, se achită o sumă de bani pentru gazdă, care reprezintă 20% din salariul mediu lunar. La fel, pentru persoanele cre au distanţa mai mică până la isntituţia de învăţământ se acoperă cheltuielile de transport. De la şomer se cere doar dorinţa şi implicarea” a spus SILVIA BOTNARI, specialist principal Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă, r-ul Drochia
În jur de 20 de drochieni au benefciat de informaţii oferite în cadrul acestei instruiri. Unii din ei s-au decis deja şi ce profesie vor alege. Aceste cursuri le vor schimba viaţa, susţin participanţii seminarului.
”Suntem şomeri şi aşteptăm cursurile ca să ne îmbunătăţim condiţiile de viaţă, să ne găsim un lucru oarecare” a spus NATALIA BAGRII
”Astfel putem beneficia de cursuri şi de a învăţa o profesie, apoi să ne angajăm undeva. Este bine de un casier, coafor sau specialist de manichiură, poate să învăţ, că aşa va fi mai uşor să mă abgajez la lucru” a spus ECATERINA MUNTEAN, şomer
Cetăţenii care nu deţin un loc de muncă şi o meserie, pot beneficia de cursurile profesionale sau de informaţii necesare care le vor ajuta în procesul de angajare în câmpul muncii, acesta fiind scopul principal al Agenţiei de Ocupare Forţei de Muncă din raionul Drochia, susţine Galina Zavorotnaia.
”Astăzi Serviciul a împlinit 30 de ani şi cu acest prilej am organizat mai multe activităţi, una dintre care este seminarul cu privire la formarea profesioanlă. A fost organizat cu potenţialii beneficiari de acest serviciu, şomeri tineri. Anterior am organizat şi un alt seminar cu şomerii care beneficiază de ajutor deaorece s-a mărit numărul şomerilor care beneficiază de ajutor de şomaj, dar Agenţia are menire şi scopul final – angajarea în câmpul muncii a persoanelor care sunt în căutarea unui loc de muncă, de aceea am organizat pentru aceste persoane un seminar. În cadrul evenimentului de astăzi a fost încheiat un contract cu Asociaţia Romilor din raionul Drochia ,,Romana’’ prin care noi vom acorda servicii persoanelor de etnie romă împreună vom lucra asupra integrării în câmpul muncii” a spus GALINA ZAVOROTNAIA, şefă Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă r-ul Drochia
Agenţia de Ocupare a Forţei de Muncă din raionul Drochia are la evidenţă în jur de 1500 persoane cu statut de şomer. Serviciul Ocuparea Forţei de Muncă din Republica Moldova a fost constituit prin Hotărârea Guvernului nr. 88 pe 18 februarie anul 1991.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Δ
Dorești să plasezi publicitatea pe postul „TV- DROCHIA” sau postul de radio “Drochia –FM”
Sună acum. Telefon: 069387716, 069325099. Adresa : or. Drochia st. Gudanov 57/1.
Copyright © 2019 DrochiaTV. Toate drepturile rezervate. Developed by iForward Group