Pagina Oficiala a Televiziunii DrochiaTV
Moldova s-a obligat să elimine toate barierele din calea spre policlinici, spitale, școli, judecătorii și alte instituții, asta după ce a semnat Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități acum 11 ani. Chiar şi aşa, această problemă mai persistă în localităţile din toată ţara, una dintre care fiind oraşul Donduşeni. Locuitorii oraşului susţin, că fiecare cetăţean are dreptul de a vizita oricare instituţie de tip public.
”La aceşti oameni le vine dificil, cum ei cu căruciorul pot intra? Dar chiar aici, priviţi! Este amenajat, dar nu bine. Dacă ninge sau plouă, atunci chiar mamele cu căruciorul cu copil nu pot trece, nu zic despre cei care cu scaunul cu rotile. Trebuie de făcut ceva. Eu consider, că este o încecare a Dreptului Omului” – VALENTINA ANTONEVICI, locuitoare or. Donduşeni
”Trebuie să fie. Sunt oameni care au nevoie de ele. Noi putem merge. Sau mamele cu cărucioare cu copii. Aici au făcut, dar deja este deteriorat” – SERGIU CIBOTINCA, locuitor or. Donduşeni
Pragurile mai multor încăperi publice nu sunt amenajate cu pante de acces. Potrivit unor agenţi economici, crearea condiţiilor de acces fără primejdii trebuie să fie prioritare.
”Atunci când am planificat construcţia pragului, am planificat şi accesul pentru persoanele cu deficienţe de sănătate. Pentru ziua de astăzi este ceva normal. Acum s-au schimbat timpurile, de aceea nu doar în magazine trebuie să fie, dar şi la alte instituţii publice, precum Consiliul Raional, Primăria, Secţia de Paşapoarte, Poliţia. Ei sunt cetăţeni ai ţării noastre şi trebuie să se simtă comfortabil. Absolut toate organizaţii trebuie să asigure panta de acces, asta nu costă milioane” – PETRU MADANCIUC, agent economic or. Donduşeni
Primăria oraşului de asemenea nu corespunde cerinţelor dictate de legea în vigoare, care impune respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor cu dizabilităţi în egală măsură cu ceilalți cetățeni în toate domeniile vieții sociale. Problema urmează a fi soluţionată. Aici deja sunt în plină desfăşurare lucrările de amenajare a unei pante de acces, a relatat primarul localităţii.
”Ca să întrunim toate normativele necesare, am planificat pentru anul acesta ca să construim un pantus după toate regulele, cu înclinaţia de până la 8 cm la 1 m. Pantusul nostru începe de acolo, de la drumul de acces. Cetăţeanul în scaunul cu rotile merge pe aici, panta va începe de la prima treaptă şi încoace, cu înclinaţi nu mai mare de 85 cm” – ION BELICIUC, primarul or. Donduşeni
Finisarea construcţiei este preconizată pentru începutul primăverii. Ce ţine de alte isntituţii publice din Donduşeni, edilul localităţii a relatat următoarele.
”În subdiviziunea Primăriei oraşului Donduşeni sunt două grădiniţe şi o Casă de Cultură. Casa de Cultură necesită reperaţie, astfel că toate evenimentele se petrec în aer liber, iar ce ţine de grădiniţe, acestea sunt amenajate cu pante de acces pentru persoanele cu dizabilităţi. Legea prevede ca orice construcţie publică fie de stat sau private trebuie să fie amenajată, obligatoriu pantă de acces pentru persoanele cu deficienţe. Doar că nu ştiu din ce motiv, Inspecţia de Stat în Construcţii nu trag la răspundere persoanele care nu amenajează accesul pentru aceste persoane” – ION BELICIUC, primarul or. Donduşeni
Cerințele de creare a condițiilor de Accesibilitate sunt stipulate în mai multe acte legislative naționale, printre care sunt Legea nr. 60 din 30.03.2012, privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, Legea nr. 163 din 09.07.2010, privind autorizarea excluderii lucrărilor de construcție și Legea nr. 721 din 02.02.1996, privind calitatea de construcții.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Δ
Dorești să plasezi publicitatea pe postul „TV- DROCHIA” sau postul de radio “Drochia –FM”
Sună acum. Telefon: 069387716, 069325099. Adresa : or. Drochia st. Gudanov 57/1.
Copyright © 2019 DrochiaTV. Toate drepturile rezervate. Developed by iForward Group