Pagina Oficiala a Televiziunii DrochiaTV
Odată cu sosirea perioadei reci, Inspectoratul Naţional de Patrulare reaminteşte tuturor conducătorilor auto să-şi echipeze corespunzător mijloacele de transport. În acest context, Inspectorii de patrulare din cadrul Direcţiei Patrulare Nord Rîşcani-Drochia-Donduşeni au desfăşurat o acţiune de informare şi atenţionare a şoferilor din Drochia cu privire la conectarea farurilor pe timp de zi şi echiparea automobilului cu pneurile de iarnă. Astfel, mai mulţi conducători auto, care nu s-au conformat regulilor au fost traşi pe dreapta.
”Vă aducem la cunoştinţă, că de la data de 1 noiembrie până pe data de 31 martie să mergeţi cu lumina aprinsă la faza scurtă. Şi de asemnea , echipaţi automobilul cu pneurrile de iarnă. Totul este, e în regulă? – Da. – Fi-ţi atent, aveţi grijă la drum! Drum Bun!”
Şoferii şi-au reconuscut vina şi vor fi mult mai precauţi de acum încolo. Această acţiune este binevenită, potrivit lor.
”Întâmplător este că nu mi-am aprins luminile. Îmi este ruşine. M-au prevenit, este plăcut. Cum s-ar spune, trebuie de reamintit. Că ţi-ar părea că faci totul, dar sunt momente pe care le scapi din vedere. Fi-ţi sănătoşi. Vă doresc o zi bună şi multă sănătate!”
”Am încălcat, nu am aprins lumina şi m-au preântâmpinat.”
Regulele există pentru toţi, astfel este necesar ca conducătorii auto să ţină cont de ele întru evitarea accidentelor rutiere cauzate de imprudenţa şoferilor în această perioadă periuloasă, când vizibilitatea este redusă, iar pe drumuri deja se formează polei susţin oamenii legii.
”În legătura cu sosirea perioadei reci a anului Inspectotaul Naţional de Securitate Publică vine cu o măsură de informare către conducătorii auto. Deci, în ce constă această măsură? De la 1 noiembrie până pe 31 martie sunt atenţionaţi conducătorii să se deplaseze cu lumina inclusă la faza scurtă. Odată cu venirea timpului rece să echipeze automobilele cu pneuri de iarnă, corespunzătoare anotimpului şi să reducă viteza în legătură cu formarea gheţuşului pe traseuri. În cadrrul măsurei, din partea angajţilor Inspectortului Naţional de Securitate Publică au fost repartizate cadouri. Adică un aparat de măsurare a presiunei în pneuri şi grosimea la protectorul de cauciuc. Aparatele au fost testate împreună cu conducătorii auto, unde a fost explicată modalitatea de funcţionarea a acestuia şi aceştia au fos atenţionaţi asupra măsurilor realizate” a spus OLEG ROMANDAŞ, comisar Direcţia Patrulare Nord Răşcani-Drochia-Donduşeni
Şoferii care nu s-au conformat regulei ce ţine de conectarea luminilor la faza scurtă în perioada zilei, care a intrat în vigoare din 1 noiembrie s-au ales cu avertizare. Amendă în valoare de 300 lei va fi aplicată conducătorilor auto care nu vor echipa automobilul corespunzător perioadei reci, ce ţine de pneurile de iarnă. Această regulă a intrat în vigoare din 1 decembrie şi va fi valabilă până 31 martie.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Δ
Dorești să plasezi publicitatea pe postul „TV- DROCHIA” sau postul de radio “Drochia –FM”
Sună acum. Telefon: 069387716, 069325099. Adresa : or. Drochia st. Gudanov 57/1.
Copyright © 2019 DrochiaTV. Toate drepturile rezervate. Developed by iForward Group