Pagina Oficiala a Televiziunii DrochiaTV
Audiere publică cu privire la bugetul oraşului Drochia pentru anul 2021 a fost organizată tradiţional, însă în acest an în regim online din cauza situaţiei pandemice din ţară.La audiere au fost prezenți funcționarii primăriei orașului, consilieri orășenești , funcționari din cadrul instituțiilor preşcolare, reprezentanți ai societății civile. Audierea a început cu prezentarea proiectului a bugetului orăşenesc.
„Deci principalele provocări ale Bugetului 2021 sunt asigurarea executării veniturilor şi cheltuielilor în contextul pandemiei covid-19. Corelarea programelor de cheltuieli cu resursele disponibile prin sporirea eficienţei şi eficacităţii cheltuielilor publice. Realizarea angajamentelor financiare în cadrul proiectelor investiţionale demarate în localitate. Implicarea cetăţenilor într-un proces democratic de deliberare şi decizie – bugetul iniţiativelor civice” – NINA CERETEU primară, or. Drochia
Pentru a afla dolianţele şi propunerile cetăţenilor cu privire la repartizarea banilor publici, de către Primăria oraşului a fost efectuat un sondaj în care cetăţenii s-au expus unde este necesar să atragă atenţia administraţia Primăriei. Astfel, pe parcursul prezentării proiectului de buget cetăţenii au intervenit cu întrebări la care au primit şi răspunsuri.
„Dumneavoastră aţi spus, că o să fie instalate pante pentru persoanele cu dizabilităţi, vor fi până la primul etaj sau şi până la al doilea? – Până la al doilea etaj. – La capitolul aprovizionare cu apă, proiectul GIZ. Am văzut că era scris, câte 2000 lei de la locătari. Asta 2000 lei de la toţi oameni din Drochia sau doar de la persoane care nu au apă la moment? – Nu, 2000 lei contribuţia persoanelor care vor fi conectate, care nu au deloc acces la apeduct sau cele care vor fi reconectate. Este vorba despre 1200 conectări, reconectări. Respectiv până la moment au fost identificate în jur de 890 de beneficiari care vor fi reconectaţi, cei care au careva probleme sau trec de la o ogradă la alta, apeductul nu este în conformitate cu cerinţele legislaţiei în vigoare.”
Alţii s-au arătat nemulţumiţi de faptul cum au fost cheltuiţi banii publici în 2020. Mai mult ca atât, cetăţeni au cerut să fie prezentat bugetul mai detaliat şi pe înţelesul tututor.
”Noi nu ştim concret pe ce s-au cheltuit banii în 2020 şi de aşa buget va fi în anul 2021 şi nu altfel. Sunt multe întrebări în baza documentelor care au fost prezentate. Prima întrebare este, unde putem avea acces la aceste documente, să le putem studia?Asta doar este baza transparenţei? – Asupra prezentării s-a lucrat foarte mult, doar un economist este la Primăria oraşului care lucrează asupra bugetului. Acum noi nu dăm raportul. Raportul va fi audiat la şedinţa Consiliului şi este publicat pe pagina Primăriei pentru 9 luni. –Pe ce s-au cheltuit banii la Tineret şi Sport, eu nu înţeleg. A fost pandemie, au fost interzise toate adunările, competiţiile şi aşa mai departe. Arătaţi-ne vă rog evenimentele pe care le-aţi făcut. Arătaţi! Asta este transparenţă, dar nu cifre pe foaie goală”
Planificarea bugetului are loc, însă fiecare an este imprevezibil. Anul 2020 a dat peste cap mai multe chestiuni, iar ce surprize pregăteşte 2021 de asemenea nu se cunoaşte, acesta fiind motivul că nu poate fi planificat exact fiecare bănuţ public. Toate pot fi ,,răsturnate’’ într-un moment, potrivit primarei oraşului Drochia.
„Noi ţinem la faptul, că activitatea Primăriei trebuie să fie maxim transparentă pentru că Bugetul oraşului este un document foarte important. Primăria de fapt are de lucrat un an întreg după acest document, care se aprobă în decembrie. Din acest considerent pentru noi contează mult opinia cetăţenilor noştri ce ţine de Bugetul pentru anul viitor. Proiectul bugetului a fost publicat atunci când a fost publicat anunţul cu organizarea Audierilor Publice, adică cu 15 zile înainte de a avea loc Audirile, iar ulterior este publicat raportul audierilor pe pagina web a Primăriei şi raportul bugetului pentru anul viitor. Nu avem asemenea posibilitate ca să publicăm fiecare cifră în parte, unde o să se ducă pentru că asta este o muncă enormă. În Primărie lucrează un singur economist. Din acest considerent noi am publicat proiectul bugetului aşa cum este el şi credeţi-mă că este destul de explicit. Noi nu putem să planificăm cu un an înainte absolut tot ce va fi necesar. Iată avem situaţia în anul 2020. Noi avem un plan de acţiune aprobat în 2019, care vreau să vă zic că absolut nu coincide cu ceea ce a fost realizat pe parcursul anului. Nimeni nu s-a aşteptat că o să ne trezim într-un an plin de pandemie şi toate planurile vor fi date peste cap” – NINA CERETEU primară, or. Drochia
Bugetul oraşului Drochia pentru anul 2021 constituie 53,7 milioane lei. Documentul urmează să fie aprobat în decemrie anul curent de Consiliul orăşenesc.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Δ
Dorești să plasezi publicitatea pe postul „TV- DROCHIA” sau postul de radio “Drochia –FM”
Sună acum. Telefon: 069387716, 069325099. Adresa : or. Drochia st. Gudanov 57/1.
Copyright © 2019 DrochiaTV. Toate drepturile rezervate. Developed by iForward Group