Pagina Oficiala a Televiziunii DrochiaTV
Un tânăr a fost lăsat să moară în stradă de un șofer care l-ar fi lovit și ulterior, ar fi fugit de la fața locului. Accidentul a avut loc azi noapte, în satul Chetrosu, din raionul Drochia. Informația a fost confirmată de către ofițera de presă a IP Drochia, Ina Moscaliuc.
Corpul neînsuflețit al bărbatului a fost depistat de un alt șofer, care a și alertat Poliția.
„La data de 04.11.2020, orele 04:05, a parvenit informația precum că, după stația de alimentare „Petrom” din s. Chetrosu, pe traseu se află la sol un bărbat în vârstă aproximativ de 30 de ani, însângerat. Grupul operativ a stabilit că, la intrarea în localitate, în direcția de deplasare spre orașul Drochia, pe partea dreaptă , se află cadavrul neînsuflețit al unui bărbat, născut în1989, locuitor al satului Chetrosu”, a declarat Ina Moscaliuc.
Oamenii legii au depistat leziuni corporale în urma examinării tânărului. Potrivit Poliției, victima, împreună cu alți trei bărbați cunoscuți, toți locuitori ai satului Chetrosu, au ajuns cu un automobil în localitate, în jurul orei 03:20 și au servit alcool. Ulterior, în apropierea stației de alimentare, tânărul s-a despărțit de cunoscuți, spunându-le că pleacă spre casă.
La scurt timp, corpul neînsuflețit al acestuia a fost depistat de un șofer care a alertat Serviciul 112.
La fața locului, Poliția a depistat multiple urme lăsate de cauciucurile unui automobil, care posibil ar fi fost implicat în accident.
Pe acest caz a fost pornită o cauza penală, iar la scurt timp, a fost identificat automobilul care l-ar fi lovit pe tânăr.
La moment, oamenii legii desfășoară măsuri pentru acumularea bazei prozatorii și identificarea șoferului care se afla la volan în momentul săvârșiri accidentului soldat cu moartea unui om.
sursa info:unimedia.md
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Δ
Dorești să plasezi publicitatea pe postul „TV- DROCHIA” sau postul de radio “Drochia –FM”
Sună acum. Telefon: 069387716, 069325099. Adresa : or. Drochia st. Gudanov 57/1.
Copyright © 2019 DrochiaTV. Toate drepturile rezervate. Developed by iForward Group