Pagina Oficiala a Televiziunii DrochiaTV
La 1 noiembrie în Republica Moldova au avut loc Alegerile Prezedenţiale. Pentru fotoliul de preşedinte al ţării s-au duelat în acest scrutin 8 concurenţi electorali. În oraşul Drochia au fost deschise 7 secţii de votare, care au activat de la orele 7:00 până la 21:00. Drochienii s-au mobilizat şi au ieşit la vot. Oamenii doresc schimbări şi un trai mai decent. Respectiv, s-au echipat corespunzător şi au mers să voteze.
”Corupţia în primul rând să dispară, bandiţii trebuie să fie scoşi de la putere. Depinde aceasta de oameni, de oameni depinde. De noi depinde totul!” a spus MIHAI POPA alegător
”Masca pe faţă să acopere nasul, pixul personal, dezinfectantul este în geantă. Alegerea ne aparţine! Dorim să trăim într-un Stat de drept, democrat sau dorim să stăm acasă, dar în acest caz consider că nu avem nici-un dreăpt să ne plângem pe starea lucruruilor care se petrec în ţară. Din acest motiv şi trebuie să ieşim la votare” a spus DIANA RUSU alegătoare
„Chiar şi aşaalegătorii din Drochia s-au arătat mai pasivi. În prima jumătate a zilei nu au votat nici jumătate din persoanele înregistrate pe listele Birourilor Electorale” a spus DOINA GONTEA secretară Biroul Electoral 14/4 or. Drochia
Suntem Biroul Electoral nr.14 din oraşul Drochia. Pe listă sunt înregistraţi 3084 de persoane, până la moment au votat 467 persoane şi 6 – pe lista suplimentară. Până la moment nu au fost înregistrate încalcări. Totul parcirge în mod normal. La intrare sunt doi membri biroului, care ţin cont ca să intre doar câte 4 persoane maxim şi să se păstreze distanţa socială, la intrare se dezinfectează mâinile şi se oferă câte o mască de protecţie la persoanele care nu au.
”La Secţia de Votare nr.2 sunt incluşi 3316 de alegători dintre care au votat deja 454 de alegători, 13 – pe listele suplimentare” a spus NATALIA ADASCALIŢEI preşedinta Biroul Electoral nr. 2 or. Drochia
La Secţia de Votare nr. 2 însă au fost formate cozi . Di cauza vremii nefavorabile oamenii s-au îmbulzit pe pragul instituţiei, iar membrii Biroului Electoral au relatat că au fost nevoiţi să apeleze şi la organe competente pentru a ameliora sitaţia creată.
”Am ieşit, am prevenit, am avut caz un pic mai neplăcut şi am fost nevoiţi să chemăm şi Poliţia, dar s-a rezolvat. Sunt unele abateri, ce priveşte aglomeraţia, purtarea măştii, se face îmbulzeală. În rest Secţia de Votare este în ordine, se respectă toate regulamentele şi condiţiile care ar trebui să fie respectate” a spus NATALIA ADASCALIŢEI preşedinta Biroul Electoral nr. 2 or. Drochia
În raionul Drochia Alegerile Prezedenţiale s-au desfăşurat conform tuturor regulililor şi fără abateri substanţiale. În Circumscripţia Electorală Raională Drochia nr. 14 au fost deschise 47 secţii de votare. În total, în raionul Drochia erau aşteptaţi la Secţiile de Votare 68701 de alegători. Siguranţa alegătorilor şi a personalului din cadrul Secţiilor de Votare privind situaţia pandemică din ţară a fost în prim plan.
”Toate Birourile Electorale au fost asigurate cu măşti şi mănuşi, pentru toţi membrii de biroului şi personalul angajat pe lângă Biroul Electoral. Inclusiv şi toţi alegătorii au fost asiguraţi cu măşti gratuit, dezinfectanţi. Vreau să vă spun, că am mers în teritoriu la secţiile de votare, alegătorii sunt responsabili, păstrează distanţa social, nu a fost îmbulzeală în Secţiile de votare. Cât de cât” a spus OXANA GRIGORIŢA preşedinta CECE Drochia nr.14
În raionul Drochiaau votat 28756 de persoane din cei 68 701, ceea ce constituie 47 % din 100%. Astfel, cele mai multe voturi 9754, adică 33,32% din drochieni au votat pentru Renato Usatîi, Partidul Nostru. Pentru Igor Dodon, Partidul Socialiştilor din RM au votat 33,27 % de drochieni, iar pentru Maia Sandu, Partidul Acţiune şi Solidaritate au votat 20,28 % din alegători. Ivanov Violeta, Partidul ,,Şor’’ a acumulat 2065 – 7, 18%, iar Andrei Năstase a fost votat de 651 de persoane, 2,26%. Ceilalţi doi candidaţi Deliu Tudor, PLDM şi Ţîcu Octavian,PUN au acumulat puţin peste 1% de alegători, iar Dorin Chirtoacă, Partidul Unire a fost votat de 189 de persoane, adică 0,66% .
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Δ
Dorești să plasezi publicitatea pe postul „TV- DROCHIA” sau postul de radio “Drochia –FM”
Sună acum. Telefon: 069387716, 069325099. Adresa : or. Drochia st. Gudanov 57/1.
Copyright © 2019 DrochiaTV. Toate drepturile rezervate. Developed by iForward Group