Pagina Oficiala a Televiziunii DrochiaTV
În Republica Moldova Straea de Urgență s-a ridicat în data de 15 mai. În acest context, cetățenilor li s-a permis aflarea în locurile publice în grupuri mici cu respectarea normelor sanitare anti Covid-19. Așadar, a decis să-și reia activitatea și antrenorul de acrobatică sportivă, care abia aștepta să-și revadă discipolii după o perioadă de aproape 3 luni de carantină. Însă, ca și toți elevii, gimnaștii au făcut acrobatica – online.
”Pregătirea fizică, calitățile fizice ele întotdeauna trebuie menținute și de aceea le dădeam foarte multe programe de calități fizice, elasticitatea. După idee, ele îmi trimiteau poze că îndeplinesc, că ceva fac. Am decis să ieșim la natură, din timpul meu liber pentru că copiii sunt doriți de a comunica. Să stai acasă și unul și același lucru, asta aș spune nu numai pe copii acționează psihologic, dar și pen noi maturii” a spus LUDMILA MUNTEANU antrenoare Acrobatica Sportivă or. Drochia
De mici copii cunosc beneficiile sportului pentru organismul uman și mai mult ca atât, înțeleg că într-un corp sănătos – mintea e sănătoasă. Copiii de asemenea se bucură, că antrenamentele au revenit la stilul obișnuit.
„Noi ne învingem frica. Devine un corp dezvoltat, o minte sănătoasă și acest sport mă face mai împlinită. Mi-a fost dor chiar și de colegele mele, și de antrenoarea mea pentru că totuși am stat foarte mult timp în carantină. Acum am revenit. Mă simt mai împlinită și bucuroasă să încep din nou antrenamnetele și să depun tot efortul din mine” a spus IRINA JOSAN acrobată
Am suprins pe teren și o tânără, care a făcut acrobatica sportivă mai mulți ani la rând, acum însă continuă să practice acest gen de sport ca amătoare, pentru a menține modul de viață sănătos. Prin propriul exemplu, Cătălina Baidaus îndeamnă și alți tineri să facă sport.
”Am practicat sportul acesta aproape 10 ani de aceea consider că este o parte din viața mea. Asta a determinat caracterul meu și faptul cum m-am format, defenindu-mi motivația de a lucra, curajul și de multe ori – ambiția. Eu consider, că tinerii în ziua de azi nu cred că vor îmbătrâni vreodată. Din această cauză privesc sportul, ca o investiție în viitorul meu și sănătatea mea” a spus CĂTĂLINA BAIDAUS amatoare
Acrobatica sportivă este un gen de sport frumos, grațios și care necesită elasticitatea corpului. Astfel, acrobatica o poate face orcine în dependență la ce tinde – corpul frumos dezvoltat,rezultate în acest domeniu și o carieră sau optează pentru formă fizică de invidiat. Dar, ce este esențial – e să faci sport și să ai un regim alimentar corect, susține antrenoarea.
”În primul rând orice sport este pentru sănătate. De a menține sănătatea, de a o întări și apoi eu mă gândesc că te formezi ca personalitate, ca un copil disciplinat cu un caracter puternic. O probă grație, frumusețe la care când privești, admiri ceva frumos” a spus LUDMILA MUNTEANU antrenoare Acrobatica Sportivă or. Drochia
Secția de Acrobatică Sportivă din cadrul Școlii Sportive din orașul Drochia este frecventată de 50 copii din raionul Drochia. Cei mai mici elevi de acrobatică având vârsta de 4 ani.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Δ
Dorești să plasezi publicitatea pe postul „TV- DROCHIA” sau postul de radio “Drochia –FM”
Sună acum. Telefon: 069387716, 069325099. Adresa : or. Drochia st. Gudanov 57/1.
Copyright © 2019 DrochiaTV. Toate drepturile rezervate. Developed by iForward Group