Pagina Oficiala a Televiziunii DrochiaTV
Anul de studii 2019-2020 s-a încheiat, dar nu cu tradiționalul clinchet al clopoțelului și zeci de elevi în curțile instituțiilor de învățământ. Prin culoarele școlii nu mai aleargă copiii, fericiți că au mai încheiat un an școlar, iar profesorii nu au posibilitatea să-și admire discipolii mai maturi și mai înțelepți cu un an. Însă, elevii din Drochia nu au uitat să le aducă sincere mulțumiri dascălilor chiar dacă și în spațiul online. Astfel, pe rețele de socializare fiind de găsit filmulețe sau postări dedicate profesorilor.
Absolvenții liceelor s-au pregătit minuțios la acest capitol, dat fiind faptul că nu vor mai reveni la 1 septembrie în băncile lor. Aici s-au evendințiat elevii liceului ,,M. Eminescu’’ din localitate.
Ultimul Sunet este un eveniment de mare importanță pentru elevi, de aceea nu l-au putut ignora. Întrebați cum se simt în această zi stând acasă și despre metoda de mulțumire pentru colegii și pedagogii, elevii au relatat pentru Drochia –Tv următoarele.
”Astăzi urma să aibă loc Careul solemn, dar noi, elevii, absolvenții l-am petrecut acasă, nu ca în ceilalți ani. Astfel, ne-am decis să înregistrăm un filmuleț prin care am mulțumit profesorilor și colegilor pentru susținerea și efortul depus pe parcursul anilor. Este un an dificil, este un an diferit de ceilalți, dar noi suntem bucuroși că totul este bine și că suntem sănătoși„ a spus VICTORIA GOLOVATÎI elevă L. T. ,,M. Eminescu’’ or. Drochia
„Din cauza situației create de virus am înțeles, că există dificultate în organizarea unui careu și participare la el, mai ales gândindu-ne la consecințele tragice care pot urma. Noi, elevii clasei a XII-a am luat toate măsurile de siguranță stând acasă. Totuși, nu am putut să trecem peste acets eveniment important folosind mijloacele precum video conferința, petrecând aceste momente frumoase„ a spus IONUȚ DELEU elev L. T. ,,M. Eminescu’’ or. Drochia
Cu un mesaj de felicitare emoționant către toți elevii din Republica Moldova cu ocazia încheierii anului de studii a venit Igor Șarov, ministrul Educației, Culturii și Cercetării.
”Vă adresăm sincere felicitări cu finalizarea anului școlar 2019-2020 pentru că ați muncit cu dăruire, v-ați dedicat și ați devenit mai pregătiți pentru provocările vieții contribuind astfel la schimbare. Vă doresc o vară plină de emoții pozitive și expiriențe noi. Savurați fiecare clipă, puneți sens și rost în ceea ce faceți, odihniți-vă frumos și util, acumulați cunoștințe, impresii, trări irepetabile, împărtășiți-le cu cei de alături. Aveți curaj, încredere în forțele proprii și gândire pozitivă. Într-un ceas bun! Să ne revedem sănătoși cu bine într-un nou an școlar și să nu uitați dragii mei, vă iubesc!” a spus IGOR ȘAROV ministrul Educației, Culturii și Cercetării RM
Anul de studii 2019-2020 precum și Ultimul Sunet va rămâne în istoria Republicii Moldova și în memoria tuturor pedagogilor și elevilor. Zeci de mii de elevi din toată țara cât și cadrele didactice au petrecut Ultimul Sunet 2020 acasă din cauza răspândirii Coronavirusului pe teritoriul țării.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Δ
Dorești să plasezi publicitatea pe postul „TV- DROCHIA” sau postul de radio “Drochia –FM”
Sună acum. Telefon: 069387716, 069325099. Adresa : or. Drochia st. Gudanov 57/1.
Copyright © 2019 DrochiaTV. Toate drepturile rezervate. Developed by iForward Group