Pagina Oficiala a Televiziunii DrochiaTV
Ziua Internațională a Muzeilor este marcată anual la data de 18 mai printr-un șir de evenimente. Anul 2020 însă a creat dificultăți în acest sens, dat fiind faptul că situația epidemiologică din țară nu permite desfășurarea unor activități, evenimentul care urma să aibă loc la Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă din orașul Drochia fiind amânat. Chiar și așa, această zi nu poate fi trecută cu vederea de oamenii care activează în acest domeniu.
”Anul acesta având în considerație situația în care se află Republica Moldova din cauza Covid-19, Noapte Europeană a Muzeelor este amânată pentru data de 14-16 noiembrie 2020. Totuși, toate muzeele din țară în această zi organizează diferite evenimente în regim online. Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă din orașul Drochia a organizat o excursie virtuală în care sunt prezentate 6 spații expoziționale din cadrul muzeului. Este vorba despre Casa Mare, Sala de Etnografie, Sala de Istorie, 2 spații expoziționale de pictură și sculptură a sculptorului Alexei Vidrașco. De aceea vă îvităm să vizionați această excursie virtuală„ a spus CRISTINA ȚURCANU specialist Patrimoniu, Muzee și Turism or. Drochia
Responsabili la acest capitol au fost toate cele 8 muzee din raionul Drochia. Astfel, pe paginile de Facebook pot fi urmărite filmulețe de promovare a valorilor naționale, diverse expoziții, exponate trecute prin istorie. Așadar, fiecare doritor poate să viziteze muzeul din localitate chiar de acasă.
Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă din orașul Drochia și-a deschis ușile pentru vizitatori în anul 2019, de Ziua Internațională a Muzeelor. Cetățenii susțin, că fiecare localitate trebuie să aibă un muzeu, care va păstra vie istoria neamului, tradițiilor și obiceiurilor ale moldovenilor din diferite regiuni.
”Eu consider, că Muzeu este primul lucru care trebuie să existe în localitate. Copiii noștri cresc. Pe Internet noi le arătăm diverse imagini, doar aceasta nu e aceea. Copilul trebuie să vadă și de mici trebuie să-i învățăm istoria, asta este cel mai important.Muzeul este un locaș care trebuie să fie vizitat. Noi neapărat vom merge la muzeu„ a spus MARINA BÎRLĂDEANU locuitoare or. Drochia
Ziua Internațională a Muzeelor a fost instituită în anul 1977 la inițiativa Ministerului Culturii și Comunicării di Franța. În Republica Moldova această zi este marcată din anul 2014.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Δ
Dorești să plasezi publicitatea pe postul „TV- DROCHIA” sau postul de radio “Drochia –FM”
Sună acum. Telefon: 069387716, 069325099. Adresa : or. Drochia st. Gudanov 57/1.
Copyright © 2019 DrochiaTV. Toate drepturile rezervate. Developed by iForward Group