Pagina Oficiala a Televiziunii DrochiaTV
După măsurile impuse de autorități privind pandemia de Covid – 19, fermierii și agricultorii din toată țara se confruntă cu dificultăți în ceea ce ține comercializarea mărfii pe care o produc. Autoritățile locale din orașul Drochia au găsit soluție pentru a le veni în ajutor fermierilor.
„Conform deciziei Comisiei Locale pentru Situații Excepționale au fost stabilite două locuri pentru comercializarea materialului săditor. Locuitorii orașului Drochia, vizavi de pizzeria ,,Pegas’’ și pentru toți locuitorii raionului, la Piața Mărfurilor Industriale. Oamenii care au nevoie de autorizație, este vorba doar de fermierii din raionul Drochia, nu din alte raioane. Se adresează la Primăria orașului în anticameră. Ei trebuie să dețină certificatul de că cresc într-adevăr acest material săditor. Au nevoie de cretificat de la ANSA și primesc această autorizație de la Primărie. Achită o sumă în jur de 200 lei.” a spus NINA CERETEU primara or. Drochia
Semințele și răsadul de legume, aceasta fiind sursa de venit al unor cetățeni. Anul acesta însă, fermierii au întâmpinat dificultăți în realizarea acestor produse. Acum însă sunt mulțumiți.
„S-a rezolvat problema. Ne-a permis, ca noi din raion să venim să și să realizăm rasadul și mulțumim că ne-au dat voie. Am lucrat atîta timp, am făcut focul că a mai fost frig” a spus ANGELA OGORODNIC fermier r-ul Drochia
”Avem unde vinde! Da așa ce, unde avem să vindem?! Trebuia să ne ascundem pe ici, colea. Da așa, mulțumim că ne-ea deschis” a spus GALINA fermier r-ul Drochia
Mai mulți din fermieri pentru a realiza produsele agricole și materialul săditor au trecut la metoda de vînzare online.
”Pe internet am vîndut ridiche. Se adresau, veneau acasă” a spus ANGELA OGORODNIC fermier r-ul Drochia
”De acasă vine lumea și cumpără, că ne știu demult. De mulți ani ne ocupăm cu creșetrea răsadului și probleme nu am avut” a spus NINA MULEAR fermier r-ul Drochia
Consumatorii de asemenea sunt bucuroși, că au de unde procura semințe și răsadul pentru a efectua lucrările necesare și apoi a se bucura de roadă.
”Este comod. Eu plec mâine la casa de vară și îl voi planta. Trebuie oamenii să vîndă, pentru a avea un venit oarecare că au lucrat mult” a spus MARIA EGOROVA locuitoare or. Drochia
”Acum a apărut și vom planta. Am semănat semințele, semințe de morcovi. A apărut în vânzare răsadul, așa că vom planta și răsad că este timpul” a spus TATIANA CATRARI locuitoare or. Drochia
Perioada pandemiei este una dificilă pentru toți, dar este nevoie de înțelegere și colaborare între autoritățile și cetățenii susține primara orașului Drochia, Nina Cereteu.
”Aceste persoane au crescut acest material săditor. Ei nu pot să-l lase în sere, ca să se ,,piardă’’ că acolo sunt investiții, este muncă și la fel și locuitorii noștri caută de unde să achiziționeze. Prin Dispozițiile pe care o eliberează Primăria ei sunt atenționați asupra măsurilor de precauție anti Covid. Sunt preântâmpinați, că în cazul în care nu le respectă de către Poliție o să fie amendați. Toți suntem conștienți, că virusul nu va trece într-o zi sau două. Dar lumea trebuie să trăiască. Trebuie să aibă sursă de existență, să își continuă viața de zi cu zi.Materialul săditor este comercializat de fermierii din raionul Drochia în preajma Pieții Mărfurilor Industriale, de pe strada 27 August și pe strada Independenței, în apropiere Școlii Auto. Pentru a deține permisul de comercializare a materialului săditor la Primăria orașului Drochia s-au adresat în jur de 20 fermieri din raion” a spus NINA CERETEU primara or. Drochia
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Δ
Dorești să plasezi publicitatea pe postul „TV- DROCHIA” sau postul de radio “Drochia –FM”
Sună acum. Telefon: 069387716, 069325099. Adresa : or. Drochia st. Gudanov 57/1.
Copyright © 2019 DrochiaTV. Toate drepturile rezervate. Developed by iForward Group