Pagina Oficiala a Televiziunii DrochiaTV
La data de 2 decembrie a avut loc audierea cetățenilor de către Corneliu Padnevici, deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Locuitorii raionului Drochia au venit să-și expună problemele cu care se confruntă și să primească răspunsurile la întrebările care îi frământă. Cu toții doresc susținere.
„Sunt locuitoarea satului Șuri. M-am adresat la Primărie cu întrebarea: ,,se duc’’ pereții la casă și am primit răspunsul, că nu pot să mă ajute, n-au bani. Am auzit că vine domnul Corneliu Padnevici, deputatul din partea PDM și am venit ci rugămintea dacă poate să mă ajute cu această problemă”, a spus VIORICA LUPAȘCU LOCUITOARE S. ȘURI
Au discutat, au primit sfaturi și îndrumări în ceea ce privește situații dificile în care se află, au aflat și căile potrivite de soluționare a unor probleme. Cetățenii au rămas mulțumiți de faptul, că sunt nu doar ascultați, dar și auziți.
„M-au primit călduros nu doar dumnealui, dar și comisia care a fost. Toți sunt oamenii înțelepți, au apreciat ,,boala’’ mea. Sunt foarte mulțumit de întâlnire și explicarea al comisiei și a deputatului Corneliu Padnevici. Mulțumesc din suflet!”, a spus VASILE ȘOTROPA LOCUITOR S. MÎNDÎC
„Mulțumesc deputatului, că a venit în raion și o să ne primească, o să ne asculte și o să afle dolianțele noastre, problemele noastre. Probleme avem mai multe decât ne-am dori!”, a spus MARIA GONCEAR LOCUITOARE OR. DROCHIA
Deputatul în Parlamentul Republicii Moldova și totodată consilier raional în cadrul Consiliului Raional Drochia, Corneliu Padnevici este dispus să-l asculte pe fiecare cetățean sosit și să-l ajute după mărimea posibilității. Locuitorii raionului Drochia se pot adresa cu probleme de tot genul, a relatat deputatul.
„Astăzi în Drochia sunt organizate audierile pe care le-am lansat câțiva ani. De fapt a fost o mică pauză până în prezent, dar vreau să-i anunț pe toți locuitori ai raionului Drochia că audierile au luat amploare. Deja v-om fi prezenți în a-i auzi pe cetățeni, în a-i ajuta cu problemele pe care le au fiecare din ei. Cu siguranță, de fiecare dată când vin și primesc în audiență cetățeni încerc să fac tot posibilul ca acele probleme să fie soluționate”, a spus CORNELIU PADNEVICI DEPUTAT ÎN PARLAMENT RM
Audiența Publică va avea loc în prima lune a fiecarei luni ale anului, de la orele 10:00 până la 12:00 și este organizată de Corneliu Padnevici, deputat în Parlamentul Republicii Moldova și consilier raional a Consiliului Raional Drochia.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Δ
Dorești să plasezi publicitatea pe postul „TV- DROCHIA” sau postul de radio “Drochia –FM”
Sună acum. Telefon: 069387716, 069325099. Adresa : or. Drochia st. Gudanov 57/1.
Copyright © 2019 DrochiaTV. Toate drepturile rezervate. Developed by iForward Group