Pagina Oficiala a Televiziunii DrochiaTV
Liceului Teoretic ,,Ștefan cel Mare’’ din orașul Drochia a împlinit 30 de ani de la fondare. Cu acest prilej a fost organizat un eveniment frumos, care a adunat cadrele didactice, care activează la moment și dascălii, care cu drag au muncit din primele zile și nu au ezitat să vină la aniversare, dar și toți elevii. Toți cei, sosiți la sărbătoare au fost întâmpinați cu pâine și sare și evenimentul a continuat cu poezii, cântece și dansuri.
Elevii instituției au pregătit multe surpize frumoase tutror celor, care în această zi importantă au ales să fie alături, să se afle în curtea liceului pentru a se bucura împreună pentru evenimentul desfășurat.
”Vin cu un mesaj de felicitare față de toți profesorii și elevii instituției de învățământ Liceul Teoretic ,,Ștefan cel Mare’’. Vreau să vă urez multă sănătate, împlinire și fie ca tot ceea, ce vă doriți atât în plan personal cât și în perspectivă școlară să devină realitate pentru că merităm succesul. Zi de zi muncim și astfel obținem toate lucrurile dorite.” a spus leva clasei a XI – a a liceului teoretic ”Ștefan cel Mare”, Olivia Cucoș.
”Foarte mult îmi place la liceu. Este foarte frumos și sper, că voi fi un elev sârguincios. Le spun la mulți ani tuturor!” a spus elevul clasei a III-a a liceului teoretic ”Ștefan cel Mare”, Nichita Popovschi.
”Deja de 8 ani învăț la liceu și îmi place foarte mult aici. Vreau să felicit toți profesorii, care au predat în această școală timp de mulți ani, care ne-au răbdat și mereu ne-au învățat doar lucruri bune. Și doresc la toți elevii, în continuare să învețe doar pe note bune. Cu ocazia împinirii a 30 de ani de când s-a deschis Liceul Teoretic ,,Ștefan cel Mare’’ am pregătit un dans.” a spus eleva clasei a VIII-a a liceului teoretic ”Ștefan cel Mare”, Silvia Zuza.
Pedagogii, care au muncit din primele zile de activitate a școlii numărului 4, dar și primul director au amintiri frumoase. Au trecut prin multe împreună cu colectivul, dar și elevii din a cele vremuri.
”Au trecut 30 de ani foarte repede. Am început activitatea când școala abia se construia, în anul 1988 și am activat până în anul 1999, 11 ani. Am început activitatea cu un colectiv de aproape 100 de profesori și cu un contingent de elevi de 1.200. Am trecut vremuri grele, vremuri când nu se dau salariile, vremuri când școala nu activa, din motivul sistării încălzirii, dar le-am depășit pe toate, au rămas în istorie. Aș vrea să transmit un mesaj liceenilor. Să respecte întocmai regulamentul care există, deoarece toți își știu drepturile, obligațiunile cam sunt uitate.” a spus exdirectorul liceului teoretic ”Ștefan cel Mare”, Gheorghe Lisnic.
”Când se deschis școala numărul 4, pentru că am început astfel activitatea. Noi am fost primii, o pliadă întreagă de profesori, care am început activitatea în școala respectivă, mai apoi liceul Ștefan cel Mare vreau să zic că este o deosebire enormă perioadă începutului pentru că erau foarte mulți elevi erau clasă foarte multe elevi disciplinați, dornici de carte. Sunt și acum, dar mai puțin pentru că sunt influențați de acum de schimbările care au loc în ultima perioadă.” a spus profesoara liceului teoretic ”Ștefan cel Mare”, Maria Moțoc.
”Activez în această frumoasă instituție de 30 de ani, chiar de la început. Astăzi pentru noi este o zi deosebită, tot liceul e în sărbătoare. Cu această ocazie aș vrea să felicit în primul rând întreg colectivul profesoral, să felicit învățătorii veterani care au început cu atâta entuziasm lucrul în această instituție, aș vrea să felicit colectivul de elevi care cred că au de la cine învăța lucruri bune, să le doresc clasei a 12-a un drum bun în viață, iar celor care au pășit pentru prima dată pragul acestei instituții, să savureze din tot frumosul, ce se desfășoară aici.” a spus profesoara liceului teoretic ”Ștefan cel Mare”, Rodica Golban.
La ziua de astăzi, colectivul profesoral s-a mai schimbat, au venit și cadre didactice noi.
”În acest liceu lucrez de o perioadă de 7 ani de zile. Îmi place foarte mult activitatea aici, fiind că colegii de serviciu sunt prietenoși, sunt cei care împărtășesc experiența de ani de zile. Copiii sunt cei, care ne ajută să ne realizăm scopurile pe care ni le propunem. De aceea ne străduim să creăm un climat favorabil învățăturii.” a spus învățătoarea liceului teoretic ”Ștefan cel Mare”, Doina Dobreanschi.
Cândva a fost elevă a școlii medii nr.4, iar acum a revenit la iinstituția în care și-a făcut studiile, însă deja în calitate de profesoară. Se dedică în totalitate acestei profesii, susține tânăra specialistă în domeniul învățăturii.
”În anul 2005 am absolvit școala medie numărul 4, care în prezent este Liceul teoretic ,, Ștefan cel Mare’’. Încontinuare am hotărât să îmi aleg profesia de profesoară de clasele primare. Eram copil și îmi plăcea foarte mult să pun notele în registru anume. Poate asta și m-a motivat să îmi continui studiile în acest domeniu.” a spus profesoara liceului teoretic ”Ștefan cel Mare”, Inga Slabâi.
Cea mai mare mândrie a unei instituții de învățământ sunt discipolii ei, dar și colectivul pedagogilor, consideră directoarea actuală a Liceului Teoretic,, Ștefan cel Mare’’ din oraș.
”În instituția publică Liceul Teoretic Ștefan cel Mare este o sărbătoare mare. Instituția noastră împlinește un frumos jubileu de 30 de ani. A fost creată instituția la data de 10 octombrie 1988 prin ordinul numărul 137 al secției raionale de învățămînt Drochia. În aceste 30 de ani avem cu ce ne lăuda. Succesele și realizările absolvenților noștri cred că vorbesc de la sine. Avem absolvenți în toate domeniile economiei, medicină, jurnalism, profesori și toate celelalte domenii. Ne mândrim cu liceul nostru și îi dorim la mulți, mulți ani!” a spus directoarea liceului teoretic ”Ștefan cel Marea”, Svetlana Capcelea.
Pentru a felicita cadrele didactice și elevii, la sărbătoare a venit și președintele raionul Drochia, Ion Dascăl.
”Suntem bucuroși, că în raionul Drochia este așa o instituție ca Liceul Teoretic ,,Ștefan cel Mare’’. Este o coincidență că anul acesta este dedicat lui Ștefan cel Mare și instituția a împlinit 30 de ani de la fondare. Cum a fost Ștefan cel Mare, un voievod puternic, așa este și acest liceu – mare și frumos. Am cadonat acestei instituții un proiector. Dorim succes în continuare și multă răbdare. Dascălilor le dorim muncă ușoară cu aceștea bravi tineri.” a spus președintele raionului Drochia, Ion Dascăl.
La data de 10 octombrie Liceul Teoretic ,,Ștefan cel Mare’’ și-a sărbătorit 30 de ani de activitate. Instituția de învățământ este preconizată pentru 1260 de elevi. Este frecventată de 527 de elevi, repartizați în 23 de clase. Colectivul profesoral constă din 45 de pedagogi.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Δ
Dorești să plasezi publicitatea pe postul „TV- DROCHIA” sau postul de radio “Drochia –FM”
Sună acum. Telefon: 069387716, 069325099. Adresa : or. Drochia st. Gudanov 57/1.
Copyright © 2019 DrochiaTV. Toate drepturile rezervate. Developed by iForward Group